La protest!

     Haideţi cu toţii la mitingul organizat astăzi de USL! Numai dacă suntem solidari putem scăpa de Guvernarea dezastruoasă Băsecu-Udrea-Boc-Hunor-Oprea!

     Mitingul începe la orele 15:30, la Arcul de Triumf.

ÎL SUSŢIN PE OMUL, PROFESORUL ŞI ISTORICUL MARIAN COJOC LA FUNCŢIA DE RECTOR A UNIVERSITĂŢII „OVIDIUS” CONSTANŢA!

     Suntem la o lună distanţă de desfăşurarea unui eveniment extrem de important în viaţa Universităţii „Ovidius” Constanţa: alegerea rectorului acestei prestigioase instituţii de învăţământ din sud-estul României şi a celorlalţi membri ai conducerii acesteia.

     Este momentul în care comunitatea academică tomitană are şansa de a alege un om cu experienţă şi expertiză, un om tânăr şi cu viziune în fruntea sa, respectiv pe domnul profesor universitar doctor Marian COJOC. Justeţea şi sinceritatea mesajului meu, prin care îmi arăt susţinerea publică faţă de candidatura distinsului dascăl, sunt cât se poate de autentice, ele izvorând din analiza datelor biografice ale profesorului Marian Cojoc, a recunoaşterii de care se bucură în mediul academic şi, nu în ultimul rând, din experienţa personală, ocazie cu care am gasit în prorectorul Marian Cojoc nu doar un excepţional pedagog, ci şi un OM ADEVĂRAT (cu litere mari – subl. mea).

     Ştiu că mă vor acuza unii că ridic statui, osanale, că periez, dar, indiferent de acuzaţii, îmi asum demersul de a-l susţine pe omul, profesorul şi istoricul Marian Cojoc la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa… Sunt sigur că va face din această instituţie de învăţământ superior de la malul mării una dintre universităţile de top ale zonei est-europene şi ale bazinului Mării Negre.

     Mult succes, domnule profesor universitar doctor Marian COJOC!

2011 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Syndey Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 43,000 times in 2011. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 16 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

O carte despre vipere

Tinu scrie o carte despre vipere 

de Simona Ionescu

După ce a petrecut un Crăciun liniştit cu iubita şi familia lui, Andrei se apucă iar de treabă

A făcut Crăciunul acasă, cu mama, iubita şi prietenii, în jurul primului brad împodobit de la moartea tatălui, jurnalistul Dumitru Tinu. Mâna muşcată de viperă nu mai are firele operaţiei, iar Andrei e mândru că o poate folosi la scris.

De câteva zile, Andrei Tinu a început să iasă din casă pentru plimbări scurte cu iubita, ca să bea un ceai cu prietenii sau să rezolve vreo problemă.

Spune că încearcă să-şi menajeze acum mama, trecută prin spaima internării sale în spital. Ea şi mulţi, foarte mulţi oameni i-au fost alături când aproape că nu credea că mai scapă cu viaţă.

Tânărul asistent universitar de la Facultatea de Drept a Universităţii “Titu Maiorescu” este încântat că studenţii îl caută la telefon sau pe messenger, ba unii l-au vizitat şi la spital. “Pur şi simplu mi-au arătat că ţin la mine“, spune Andrei Tinu.

Mâna în care şarpele şi-a lăsat veninul şi-a recăpătat mobilitatea şi profesorul Lascăr a fost foarte mulţumit de cum se prezintă operaţia după scoaterea firelor.

Lucrul acesta i-a dat lui Andrei imboldul să petreacă Revelionul cu prietenii la munte.

Fiul lui Dumitru Tinu nu a mers la ferma unde cresc viperele, dar colaboratorii lui se duc regulat, ca să le hrănească şi ca să le mulgă. Cu toţii sunt mult mai precauţi la manevrarea lor.

 

“M-am apucat să scriu o carte despre vipere şi despre experienţa pe care am trăit-o.

Se pare că accidentul meu a stârnit interesul pentru acest domeniu, pentru că a început să ne caute foarte multă lume care doreşte să-şi înfiinţeze o astfel de fermă“, ne-a spus Andrei.

A fost operat de două ori la mână

Andrei Tinu a fost muşcat de mână de o viperă, la 26 noiembrie, la crescătoria pe care o deţine în judeţul Giurgiu.

El a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, unde prof. dr. Ioan Lascăr l-a operat de urgenţă.

„Din cauza veninului, au apărut tulburări de coagulare, care au generat o sângerare în muşchi. De aceea, am făcut mai multe incizii la nivelul braţului.

Tăind pielea, am deschis spaţiile musculare, pentru ca muşchii să poată respira. Altfel, s-ar fi sufocat“, ne-a explicat prof. Lascăr.

Operaţia de închidere a inciziilor i-a fost făcută la 12 decembrie, iar la 14 decembrie Andrei a fost externat.

Sursa: Click

APOSTOLUL ANDREI – PESCARUL SUFLETELOR ROMÂNEŞTI

Andrei, fratele lui Petru, cunoscut lumii ca Primul Chemat să-i slujească lui Christos şi propovăduitor al Evangheliei pe tărâmurile sciţilor, s-a născut în Betsaida, o micuţă cetate situată pe lângă Marea Galileii[1], al cărei nume se traduce prin „cetatea vânătorilor”[2]. Nu întâmplător, Simon (Petru de mai târziu – n.m.) şi Andrei au fost şi continuă să fie, transcedând timpul, spaţiul şi sensul termenului, vânători ai mării, adică pescari… Pescari ale căror năvoade au prins nu doar peşti, ci şi suflete, cărora le-au oferit Cuvântul lui Dumnezeu şi şansa botezului izbăvitor.

Aflăm despre Andrei că, înainte de a-i sluji lui Iisus Christos, se afla printre discipolii Sfântului Ioan Botezătorul[3], rudă a Mântuitorului şi pregătitor al activităţii terestre a Acestuia. Numele său – Andrei – nu este de origine semitică, ci unul grecesc – după cum ne informează Marie-Françoise Baslez[4] –, şi face trimitere la ideea de curaj[5]. Baslez susţine că numele lui Andrei, ca şi cel al lui Filip, confirmă ideea, atestată de unele inscripţii funerare, că, în Iudeea şi Galileea, numele de origine greacă erau des folosite, dovedind un grad, mai mic sau mare, de cunoaştere a limbii greceşti.[6] Supoziţiile cercetătoarei franceze merg mai departe, ea afirmând că „aceia dintre cei Doisprezece cărora Evangheliile le acordă un nume sau o poreclă grecească – Filip, Andrei, Simon, Toma – sunt apostolii misionari prin excelenţă, cei a căror activitate tradiţia o plasează în lumea grecească”[7].

Aşadar, Andrei, pescarul din Betsaida, nu era doar un simplu pescar, ci şi un cunoscător al limbii Vechii Elade, fapt ce i-a permis să traducă învăţăturile christice pe înţelesul tuturor locuitorilor spaţiului grecesc (cu referire şi la spaţiul  adiacent coloniilor greceşti vest şi nord-vest pontice – subl. mea). Concluziile lui Marie-Françoise Baslez nu exclud însă tradiţia deprinderii vorbirii în limbi străine a Apostolilor după Rusalii – moment fast al pogorârii, sub forma limbilor de foc, a Duhului Sfânt.[8] Oricare ar fi sursa acestei deprinderi a limbii lui Homer de către Andrei, îl vom găsi pe acesta creştinându-i pe sciţi, aşa cum mărturisesc scrierile lui Eusebiu din Caesareea, tradiţia creştină şi tradiţiile locului.

Apostolul Andrei era, aşa cum menţionam mai sus, pregătit pentru Marea Întâlnire de către Ioan Botezătorul. Scrierile Noului Testament sunt principalele surse care stau mărturie activităţii Celui Dintâi Chemat.

„Tot în aceeaşi zi – spune Evanghelia după Ioan –, Ioan (Botezătorul – n.m.) stătea cu doi din ucenicii lui. Şi pe când privea pe Iisus umblând, a zis: <<Iată Mielul lui Dumnezeu!>> Cei doi ucenici l-au auzit vorbind şi au mers după Iisus. Şi Iisus S-a întors şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: <<Ce căutaţi?>> Ei I-au spus: <<Rabi (care în traducere înseamnă: << Învăţătorule>>), unde locuieşti?>>. <<Veniţi şi vedeţi>>, le-a zis El. S-au dus deci şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. El, cel dintâi, a găsit pe fratele Simon şi i-a zis: <<Noi l-am găsit pe Mesia (care în traducere înseamnă Hristos)>>.”[9]

Acest text biblic redă, în mod magistral, legătura lui Andrei cu Ioan, Botezătorul cu Apă, şi Iisus, Botezătorul cu Duh, subliniind totodată şi acea calitate de prim-venit în Oastea Apostolilor. Celelalte referiri[10] la întâlnirea cosmică dintre Mântuitor şi Apostolul românilor vorbesc despre Petru şi Andrei ca primii veniţi alături de Iisus, cei doi fraţi chemaţi să lase undiţele şi plasele pescăreşti în favoarea mrejelor divine care vor prinde suflete, nu pentru a le pierde, ci pentru a le salva. Acest fapt ne indică, poate mai mult decât legătura de sânge dintre cei doi, existenţa a două mari curente de opinie în cadrul Bisericii lui Christos, două rituri care se pretind biserici descendente ale celor doi fraţi apostoli – Petru, cel despre care însuşi Mântuitorul spunea că este piatra de temelie a Bisericii Sale, este primul Episcop al Romei, în timp ce Andrei este Apostolul prin excelenţă al Ortodoxiei.

 Conform unora dintre istoricii Creştinismului primar, drumul misionar al Sfântului Apostol Andrei, de la începerea etapei post-christice la moartea de la Patras[11], se circumscrie spaţiului scitic, teritoriu situat între nordul Mării Negre şi Nordul şi estul Mării Caspice (Ucraina, sudul Rusiei, Georgia, Kazahstan etc)[12]. De aici porneşte şi controversa legată de prezenţa lui Andrei pe teritoriile vest-pontice, respectiv în Scythia Minor (Dobrogea de astăzi). Mihai Bărbulescu apreciază că „originea apostolică a creştinismului în spaţiul carpato-pontic care ar coborî începuturile creştinismului în secolul I rămâne doar  ipoteză”[13], întărind că evanghelizarea Scythiei, în ansamblul său, de către Apostolul Andrei ori de către Apostolul Filip figurează doar în tradiţia bisericească, nefiind însoţită de niciun alt suport documentar.[14] Susţinătorii creştinării încă din secolul I al Dobrogei actuale, ca şi cei care dezaprobă această teorie, pornesc în demersul lor de la aceeaşi lucrare, Istoria ecleziastică, semnată de Eusebiu din Caesareea.[15] Tot în susţinerea acestei afirmaţii, tradiţia ortodoxă aduce ca argument existenţa, în sud-vestul judeţului Constanţa, a Peşterii Sfântului Apostol Andrei.

Logica ne duce uşor cu gândul, fără a avea certitudini,  la veridicitatea acestor informaţii legate de activitatea misionară a lui Andrei în Scythia Minor. Scrierile apocrife îl prezintă pe Andrei „drept un evanghelizator al Greciei”[16], numele său este de origine greacă, iar necunoscutele sunt extrem de multe în stabilirea traseului misionar al Sfântului Andrei, pentru ca să putem admite demonstraţia contestatarilor creştinării celor din teritoriile vest-pontice.

 Unde şi cum şi-a început Sfântul Apostol Andrei activitatea misionară? Care a fost traseul pe care l-a urmat? Nu putem răspunde cu precizie. Putem însă, în susţinerea prezenţei Apostolului Andrei în zona dintre Dunăre şi Mare, să ne axăm pe următoarele informaţii:

• creştinismul se răspândeşte  mai întâi în interiorul limesului roman;
• Scythia Minor era parte integrantă a Imperiul roman;
• Tomis, Callatis, Histria şi celelalte importante oraşe vest-pontice sunt foste colonii greceşti;
• existenţa în spaţiul dobrogean actual a creştinismului instituţionalizat încă din secolele II-III p. Chr;
• apropierea geografică evidentă a Scythiei Minor de locul conferit de tradiţie morţii Sfântului Andrei.

Totuşi, în ciuda existenţei a numeroase scrieri apocrife (Evanghelia lui Andrei, Faptele lui Andrei, Faptele lui Petru şi Andrei etc.)[17], informaţiile legate de viaţa şi activitatea misionară a celui numit Apostolul românilor sunt extrem de puţine în comparaţie cu informaţiile despre Simon Petru ori Saul Pavel. Putem deduce această lipsă a informaţiilor prin statutul provinciilor în care şi-au desfăşurat opera de evaghelizare cei trei.

 Îşi încheie activitate misionară în nordul Peninsulei Peloponez, în oraşul Patras, loc  în care îşi va afla şi sfârşitul pământean, în anii 60 – 70 p. Chr., conferindu-i-se, conform unor tradiţii din secolele IV şi XIII, o moarte asemănătoare cu a Mântuitorului: răstignirea pe cruce (cu precizarea că este vorba de o cruce în formă de X).[18] Este celebrat, în fiecare an, la 30 noiembrie.

Andrei, fiul lui Zevedei şi frate a lui Petru, evanghelizator al sciţilor şi grecilor, îmblânzitor al lupilor şi vânător de suflete nu putea să-şi găsească un altfel de sfârşit decât cel al lui Iisus, „trecând prin moarte la viaţa cea dumnezeiască, unde este Christos Dumnezeu, cântând: Aliluia!”[19]. Un om care a ştiut că nu-l poţi urma pe Cel venit să împlinească Legea fără să renunţi la comoditate, la viaţa liniştită de familie, că nu poţi împlini Legea fără o moarte martirică, fără a te da Crucii spre izbăvirea veşnică.

---

[1] Cf. http://www.sfantulandrei.info/viata.php, consultat pe 13 noiembrie 2011, ora 00,04.

[2] Ibidem, consultat pe 13 noiembrie 2011, ora 00,05.

[3] Adrian Cocoşilă, Sfântul Andrei – Apostolul românilor, apud http://www.crestinortodox.ro, consultat pe 13 noiembrie 2011, ora 00.12.

[4] Marie-Françoise Baslez, Biblie şi istorie/ traducător: Ioana Lutic, Editura Artemis, Bucureşti, 2007.

[5] Ibidem, p. 166.

[6] Ibidem, p. 167.

[7] Ibidem, p. 168.

[8] Faptele Apostolilor 1:4,***Biblia sau Sfânta Scriptură: Vechiul şi Noul Testament, ediţiile 1 şi 2, Gute Botschaft Verlag (GBV), Dillenburg, 1989 – 1990, p. 1070.

[9] Ioan 1: 35 – 41, op. cit., p. 1040.

[10] Matei 5: 18 – 22, op. cit., p. 940; Marcu 1: 16 – 20, op. cit., p. 976.

[11] Vezi http://crestinortodox.ro, consultat pe 14 noiembrie 2011, ora 20.00.

[12]  Emanuel Conţac, Sf. Andrei în Scythia Minor, apud http://vaisamar.wordpress.com/diverse/sf-andrei-in-scythia-minor/, consultat pe 14 noiembrie 2011, ora 20.17.

[13] Mihai Bărbulescu et alii, Istoria României, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2003, p. 87.

[14] Ibidem.

[15] Stelian Brezeanu, O istorie a Bizanţului,  Editura Meronia, Bucureşti, 2004, p. 30.

[16] Marie-Françoise Baslez, op. cit., p. 167.

[17] Emanuel Conţac, op. cit., apud http://vaisamar.wordpress.com/diverse/sf-andrei-in-scythia-minor/, consultat pe 14 noiembrie 2011, ora 21. 25.

[18] ***Enciclopedia universală britanică, Volumul I: a capella – Augustin, Editura Litera, Bucureşti, 2010, p. 174.

[19] Condacul al IX-lea din Acatistul Sfântului Apostol Andrei, apud http://www.sfantulandrei.info, consultat pe 14 noiembrie 2011, ora 23.40.

Acum 25 de ani…

Mulţumesc tuturor pentru urări!

La mulţi ani, Bogdane!

     Motto:

,,Destinul îl duce pe cel ce vrea şi îl trage pe cel ce se opune”

Seneca

     La paisprezece ale lui Brumar, anul mântuirii 1979, se năştea, în comuna Coteana din judeţul Olt, primul copil al lui Virgil şi al Milei, o familie de creştini cu portretul lui Mihai Viteazul pe perete, alături de icoana cu Maica Domnului şi Pruncul.

     De mic copil Bogdan s-a dovedit a fi băiat puternic şi ambiţios, dornic de muncă şi însetat de cunoaştere. Tânărul Bogdan a făcut grădiniţa în Coteana şi mai apoi, în anii căutărilor, şcolile din Slatina. După satisfacerea stagiului militar, a dorit să îşi continue învăţătura. Primul an de facultate l-a făcut la Universitatea ,,Tibiscus” din Timişoara –  Facultatea de Drept, pentru ca, mai apoi, să vină în Bucureşti şi să îşi definitiveze studiile.

     În prezent este avocat definitiv la Baroul Bucureşti. Este necăsătorit, dar femeile umblă după el ca ursul după miere.

     Deşi ne cunoaştem la propriu de 6 ani de zile, am impresia că ne ştim dinainte de a ne fi născut, pe când era doar ,,setea”.

     Urarea mea este de ,,La mulţi ani cu sănătate!” şi să bem din izvorul cunoaşterii până când vom avea impresia că l-am secat definitiv. Şi irevocabil.

OEDIPE

Ieri, la invitaţia maestrului Ştefan Ignat, am fost la Opera Naţională din Bucureşti, unde am văzut Oedipe – o tragedie lirica în patru acte de George Enescu. Am fost profund impresionat de calitatea punerii în scenă a operei, precum şi de prestaţia magistrală a lui Ştefan Ignat, care a jucat rolul lui Oedipe.

Sinopsis

ACTUL  I
În palatul din Teba se sarbatoreste nasterea fiului regelui Laios si al reginei Iocasta. În momentul în care Marele Preot îi întreaba pe parintii noului nascut ce nume vor sa-i dea copilului, batrânul prooroc orb Tiresias îi întrerupe, reprosându-le ca l-au nesocotit pe zeul Apollo, care le interzisese sa aiba urmasi. Aflând pedeapsa pregatita de zei (Oedipe va fi ucigasul tatalui sau si sotul mamei sale), Laïos cheama un pastor, poruncindu-i sa arunce copilul în prapastiile muntilor Kithairon.

ACTUL  II
Tabloul 1
Dupa 20 de ani, aflat la Corint, în palatul regelui Polybus si al reginei Meropa, tânarul Oedipe este chinuit de cele aflate de la oracolul din Delphi în legatura cu soarta care îi este harazita: aceea de a fi ucigajul tataului sau si de a o lua în casatorie pe mama sa. Meropa îl trimite pe Phorbas sa desluseasca motivele de zbucium ale fiului sau, Oedipe. Cu greu, Oedipe îi marturiseste reginei îndoiala de a fi fost un copil gasit. Meropa protesteaza, nestiind nici ea ca fiul ei murise la nastere si fusese înlocuit cu Oedipe. Ramas singur, Oedipe se hotaraste sa plece din Corint si sa lupte împotriva împlinirii negrei profetii.

Tabloul 2
La o rascruce de drumuri, Oedipe ezita ce cale sa aleaga. Pe una din ele apare Laios, care îi cere sa se dea la o parte, insultându-l si lovindu-l cu sceptrul. Aparându-se, Oedipe îl omoara, sub ochii îngroziti ai Pastorului.

Tabloul 3
Asupra cetatii tebane s-a abatut o mare nenorocire. Un Sfinx înfricosator s-a asezat la portile orasului, atinând calea trecatorilor si silindu-i sa raspunda la o întrebare. Cum însa nimeni nu gaseste raspunsul corect, oamenii sunt sfâsiati de ghearele sale necrutatoare. Strajerul cetatii îi aduce la cunostinta lui Oedipe ca acela ce va scapa Teba de Sfinx va dobândi coroana si pe frumoasa Iocasta, regina vaduva a lui Laios. Oedipe decide sa înfrunte monstrul. La întrebarea acestuia, „cine e mai puternic decât destinul”, el raspunde fara ezitare: „Omul, omul este mai tare ca destinul.” Cetatea este salvata iar orasul îsi sarbatoreste eliberatorul.

ACTUL  III

Dupa înca 20 de ani, Teba este lovita de ciuma. Creon, fratele Iocastei, anunta verdictul zeilor: ciuma va înceta numai dupa demascarea si pedepsirea ucigasului lui Laios. Oedipe jura sa-l exileze pe criminal daca se preda de bunavoie. Iocasta îi destainuie împrejurarea în care Laios a fost omorât, la o rascruce de drumuri, strecurând astfel în sufletul sotului, fara voia ei, prima banuiala ca vinovat de acest omor este el însusi. Pastorul, chemat de Creon, întareste spusele Iocastei. Când suspiciunile se îndreapta chiar asupra sa si Tiresias îl indica drept criminal pe Oedipe, acesta îl alunga din cetate, ca si pe Creon. Povestindu-i despre fiul ei pierdut, Iocasta îi întareste însa banuielile. Când primeste vestea numirii sale ca rege al Corintului, îsi da seama ca Polybos si Meropa îi erau doar parinti adoptivi. Întelegând ca Oedipe este fiul sau si ucigasul lui Laios, Iocasta se sinucide, iar Oedipe îsi scoate ochii. Condamnat la exil, pleaca, însotit de fiica sa, Antigona.

ACTUL IV
Lânga Atena, unde domneste înteleptul rege Teseu, Oedipe se opreste, însotit de Antigona. Apare Creon, care, cu prefacatorie, îi ofera tronul Tebei, amenintata din nou, dar Oedipe refuza. Creon încearca sa o rapeasca pe Antigona, pentru a-l determina sa-i urmeze. Strigatele de ajutor ale Antigonei sunt auzite de Teseu, care soseste însotit de atenieni. Creon face o ultima încercare de a-l discredita pe Oedipe în ochii lui Teseu. Oedipe protesteaza, acuzând zeii care l-au împins sa înfaptuiasca, fara voia sa, nelegiuirile. Simtind ca i se apropie clipa mortii, Oedipe proclama, cu deplina constiinta a nevinovatiei sale, victoria asupra destinului: „Eu sunt nevinovat! Vointa mea n-a fost nicicând în crimele mele! Biruit-am pe zei!”.

dirijor: Tiberiu Soare
regia: Anda Tabacaru Hogea
scenografia: Viorica Petrovici
coregrafia: Razvan Mazilu
maestru de cor: Stelian Olariu
maestru cor de copii: Vasile Corjos

Aspecte ale relaţiilor româno-ruse după momentul 1 ianuarie 2007

Andrei TINU

Violeta IOSEFIDIS-SERGHEI

Dragoş-Dan SICHIGEA

Cătălin BOBOC

Dumitru DRĂGAN

 

ABSTRACT

Studiul nostru vine să întregească viziunea de ansamblu asupra relaţiilor internaţionale ale României după momentul aderării la Uniunea Europeană (U.E.), la 1 ianuarie 2007. O componentă esenţială a acestui tablou este reprezentată de schimburile economico-culturale ale României cu partenerii de dinaintea prăbuşirii Blocului comunist, cu precădere Rusia şi China. Necesitatea unei bune colaborări cu  Federaţia Rusă, moştenitoarea de iure şi de facto a fostei Uniuni Sovietice, şi importanţa acesteia din punct de vedere geopolitic şi geostrategic nu au fost foarte bine înţelese de cei care au manageriat politica externă a României după momentul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

Lucrarea de faţă este structurată în două părţi, după cum urmează: în prima parte vom analiza relaţiile economice, politice şi de altă natură între România, ca membru al Uniunii Europene, şi Federaţia Rusă, iar în cea de-a doua parte vom încerca să oferim o imagine a schimburilor economico-sociale şi politice dintre judeţul Constanţa şi unităţi teritorial-administrative ruseşti.

Prin prezenta, ne dorim să facem trecerea de la general la particular, încercând să evidenţiem principalele elemente ale colaborării bilaterale, în speranţa că negocierea va înlocui conflictul, fie el şi diplomatic, pentru câştigul ambelor părţi şi stabilitatea regională în bazinul Mării Negre.

 

INTRODUCERE

Studiul nostru face parte dintr-un proiect comun mai larg, cu scopul de a surprinde geostrategia Mării Negre în deceniul actual. Din acest punct de vedere, relațiile ruso-române de după momentul 1 ianuarie 2007 se circumscriu unei etape post Război Rece, în care foștii parteneri ai Tratatului de la Varșovia se situează pe poziții de pasivă adversitate, cauzată de opțiunea pro-Vest, mai mult decât evidentă, a României.  Oricum, este cunoscut faptul că relațiile României cu predecesoarea Federației Ruse (URSS), în ciuda apartenenței la un spațiu ideologic, militar și economic comun, nu au fost dintre cele mai bune nici înainte de prăbușirea regimurilor comuniste (1989) și a URSS (1991), dominația exercitată de Moscova în Europa de Est, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, lăsând urme adânci în mentalitatea românească. Această răceală are rădăcini adânci în istorie, fie și numai dacă ne gândim la evoluția istorică a ultimelor trei secole.

În acest context, al prăbușirii unei lumi, încorsetată în stereotipuri doctrinare, și al necesității consolidării uneia noi, pe care decidenții și-o doresc multipolară, se înscrie și drumul european și euro-atlantic al României. Ajungem, așadar, la atracția integrării[1]. Dincolo de folosirea lui ca mijloc și pretext electoral de către clasa politică românească, parcursul României de după 1989  spre Democrație și Capitalism a fost unul considerat firesc în noua conjunctură internațională.

Și, totuși, unde rămânea Rusia? Putea fi ea ignorată? Cu toate că România a ales o politică de cooperare cu Rusia, aceasta (politica – n.a.) a fost corelată cu interesele/ obiectivele noilor parteneri – SUA, NATO și UE – în bazinul Mării Negre, fapt care a iritat adesea Moscova, încordând relațiile bilaterale.[2] În ciuda semnării, la Moscova, a Tratatului privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare între România şi Federaţia Rusă, la 4 iulie 2003[3], de  către preşedinţii Ion Iliescu şi Vladimir Putin, evenimentele recente – instalarea scutului anti-rachetă american la Deveselu – amenință să deterioreze și mai mult atmosfera dintre Moscova și București. Întreaga dispută diplomatică, dar și mediatică, survine la mai puțin de trei ani de la declanșarea crizei georgiene,  un alt moment în care diplomația română s-a poziționat diametral opus față de Rusia și intervenția ei militară în Caucaz.

O altă piatră de încercare în relațiile ruso-române o constituie Republica Moldova. „Evenimentele din 2009 din Republica Moldova – criza regimului Voronin și instalarea unei administrații pro-europene în august – au implicat atât confruntări, cât și o nouă repriză de negocieri între UE (și România) și Federația Rusă. În cele din urmă, în toamna lui 2009, Federația Rusă pare să se fi acomodat (sau doar o mască diplomatică?! – n.n.) cu noua conducere de la Chișinău și chiar a acceptat o <<deschidere relativă>> în relațiile cu România.”[4]

Răceala diplomatică se resimte, în mod deosebit, în plan economic, aceasta traducându-se în cel mai mare preț al gazului pe care o țară europeană este nevoită să-l plătească. Nu putem să nu amintim de disputele legate de Proiectul Nabucco, menit să „scoată Europa de sub cvasi-monopolul rus al gazelor naturale”[5].

Situarea ambelor state la Marea Neagră obligă Federația Rusă și România la găsirea unor soluții, reciproc avantajoase, privind securitatea și stabilitatea în regiune; aderarea României și Bulgariei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană a echilibrat balanța de forțe tehnico-militare și politico-economice ale zonei, Rusia fiind nevoită să renunțe la hegemonia politică în Europa de Sud-Est.

În prezentul studiu ne dorim să evidențiem și unele aspecte ale colaborării economice, culturale și politice ale județului Constanța cu unități teritorial-administrative din Federația Rusă. Așa după cum declara Consulul General al Rusiei la Constanța, Reva Mikhail Mikhailovici, „pragmatismul trebuie să fie pe primul loc în relațiile româno-ruse”[6].

1. ASPECTE ALE RELAȚIILOR ROMÂNIEI CU FEDERAȚIA RUSĂ ÎN CONTEXTUL ADERĂRII LA SPAȚIUL EURO-ATLANTIC

Prăbușirea Blocului Răsăritean a constituit un bun prilej pentru reîmpărțirea sferelor de influență în Europa. Ca stat satelit al Moscovei până în 1989, România a fost nevoită să pășească pe drumul integrării în structurile internaționale pentru a nu rămâne izolată atât din punct de vedere economic, cât și al securității. La începutul anilor `90, România și-a conturat noua orientare politică spre edificarea unui stat de drept, consensul politic constituind baza politicii externe a României de apropiere față de Alianța Nord-Atlantică.[7] Trebuie să sublieniem faptul că succesul integrării țării noastre în NATO/ OTAN este primul pas al sinuosului drum către valorile occidentale și este rezultat al mai multor ani de eforturi ale întregii societăți românești de a asimila și îndeplini criteriile impuse. Între cele mai importante momente ale acestui proces se înscriu: semnarea Programului Parteneriatului pentru Pace (1994), Parteneriatul Strategic România-SUA, semnat la Summit-ul de la Madrid (1997), prin care România devine membru de facto al NATO, invitarea României și a altor 6 state de a începe convorbirile privind aderarea la NATO, în cadrul Summit-ului NATO de la Praga (noiembrie 2002), iar cel mai important moment este reprezentat de semnarea, la Bruxelles, a Protocoalelor de aderare la NATO, în 26 martie 2003,  pentru ca, în 29 martie 2004, România să adere la Alianța Nord-Atlantică, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA.[8]

După aderarea la pactul militar, următorul obiectiv al României l-a constituit integrarea în Uniunea Europeană. Prin urmare, la 1 februarie 1993, România a semnat Acordul de Asociere la UE[9]. Doi ani mai târziu, țara noastră prezintă oficial cererea de aderare. În urma analizei Raportului privind progresele înregistrate în îndeplinirea criteriilor de aderare, în decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria și Malta.[10] Cu toate că progresele Bulgariei și României erau evidente, șefii de stat și de guvern ai membrilor cu drepturi depline ai Uniunii Europene au recomandat, la reuniunea de la Copenhaga (decembrie 2002), ca cele două candidate să fie primite în familia europeană în 2007.[11]

După momentul 2007 totuși, România și-a atins obiectivele principale – integrarea în spațiul Uniunii Europene și participarea la principala alianță politico-militară de pe glob, NATO. Din acel moment politica externă română este obligată să se coordoneze în eforturile sale cu optica generală a celor două organizații, mai ales cu NATO. Prin poziția sa geografică de avanpost estic al Alianței, România reprezintă fără îndoială un punct de interes în demersul de extindere către Răsărit. Totodată însă, spațiul de manevră al diplomației României este, să recunoaștem, limitat. Acest fapt nu înseamnă că diferitele contradicții dintre NATO (în fond SUA) și Rusia reprezintă în același timp noi puncte divergente în relațiile româno-ruse.

 Întreaga dispută diplomatică, dar și mediatică survine la nici 3 ani după războiul din Georgia – un alt moment în care diplomația română s-a poziționat diametral opus față de Rusia și intervenția ei militară în Caucaz. Atunci când, în vara anului 2008 forțele militare ruse au pătruns pe teritoriul georgian, diplomația românescă a fost, alături de cea ucraineană, printre puținele care au avut un discurs evident pro-georgian. Dacă adăugăm la aceasta susținerea Bucureștiului pentru proiectul Nabucco și acceptarea în 2005 a amplasării de baze militare americane pe teritoriul românesc[12], iritarea Moscovei devine clară. Mai mult, după și mai multe contre cu Statele Unite, președintele Putin a anunțat părăsirea de către Rusia a Tratatului European pentru Limitarea Armelor Convenționale, în decembrie 2007.[13]

Câteva cuvinte despre Nabucco sunt necesare datorită creșterii importanței componentei energetice pe scena internațională. Pentru proiectul Nabucco (care constă în crearea unei conducte care să lege sud-estul Europei de Marea Caspică, Azerbaijan în mod deosebit) participarea României era o componentă esențială. În diferite rânduri, de la anunțarea proiectului, care ar limita influența economică a Rusiei în zonă, Bucureștiul s-a declarat un susținător hotărât. Totuși, spre sfârșitul anului 2008 și începutul lui 2009 România nu și-a mai permis o poziție atât de inflexibilă, alegând să răspundă insistențelor Gazpromului de a demara negocieri pentru proiectul rus – South Stream[14]. Presa occidentală, mai ales ceea americană, a comentat pe larg decizia controversată a Bucureștiului, atribuind schimbarea de poziție față de gazoductul rusesc influenței opoziției din capitala României. Evenimentele din învecinata Republică Moldova au contribuit și ele la tensionarea și așa încordatei relații româno-ruse. În aprilie 2009 au avut loc alegeri legislative la Chișinău, în urma cărora a izbucnit un nou scandal diplomatic la granița vestică a Rusiei; președintele Voronin a acuzat România de instigarea protestelor care au izbucnit la aflarea rezultatelor favorabile comuniștilor. Criza a devenit mult mai gravă atunci când, pe 8 aprilie, el anunțat expulzarea ambasadorului român de la Chișinău și reintroducerea vizelor la granița cu România.

Totuși, în toată această perioadă de după aderarea la UE, decizia pro-occidentală a României care a suscitat cele mai multe reacții negative a fost acceptarea amplasării componentelor scutului anti-rachetă american pe teritoriul românesc. În ciuda asigurărilor SUA că sistemul, care are elemente și în Polonia și Cehoslovacia, este pur defensiv, Moscova a ridicat obiecții în repetate rânduri față de amplsarea unui sistem de rachete atât de aproape de granițele sale, ca și față de extinderea NATO către Europa Răsăriteană; în fond Rusia contestă rolul NATO după 1991 pe continent și își dorește o reevaluare a organizațiilor de securitate colectivă care atacă probleme europene.[15]

Așadar, în perioada dintre părăsirea CFE de către Rusia și prezent identificăm o serie de crize, care, deși nu dovedesc implicarea directă a Moscovei, cel puțin arată direcția în care se îndreaptă politica externă rusă în zona est-europeană: deși ar fi precipitat să afirmăm că avem de-a face cu un nou Război Rece, a devenit cert faptul că Rusia se simte amenințată de avanposturile NATO în direcția granițelor ei și este dornică și dispusă să se angajeze într-un joc politico-diplomatic de influență în regiune, joc în care țara noastră ocupă un loc important.[16]

2. STUDIU DE CAZ: ELEMENTE ALE COLABORĂRII SOCIO-POLITICE ȘI ECONOMICO-CULTURALE DINTRE JUDEȚUL CONSTANȚA ȘI UNITĂȚI TERITORIAL-ADMINISTRATIVE ALE FEDERAȚIEI RUSE

O pagină importantă a relațiilor bilaterale ruso-române este aceea a strânselor legături economice, politice, culturale ori științifice între orașul și județul Constanța, pe de o parte, și unități teritorial-administrative ruse, pe de cealaltă parte.

 În primul rând, menționăm faptul că la Constanța există, încă din  aprilie 1947, un Consulat General al Federației Ruse, având în districtul consular județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați.[17]

Trebuie precizat faptul că orașul Constanța, important port și centru comercial la Marea Neagră, este înfrățit cu Novorossisk şi Sankt Petersburg, două înfloritoare orașe ale Federației Ruse.[18]

În plan economic, relațiile bilaterale nu au înregistrat mari progrese, cauza principală constituind-o „transformările radicale prin care au trecut ţările noastre în ultimele două decenii. Ambele state au renunţat la aspectele politice din economie, în favoarea relaţiilor economice de piaţă. Treptat, situaţia s-a îmbunătăţit. În prezent se lucrează la proiectele de stabilire a relaţiilor inter-regionale dintre judeţul Constanţa şi unele republici din regiunea de pe fluviul Volga. Oamenii de afaceri din judeţ sunt dispuşi să realizeze relaţii de parteneriat cu regiunea Rostov. Multe alte proiecte sunt în lucru”, afirma, în 2007, fostul Consul General al Rusiei la Constanța.[19] Pentru orașul Constanța, unul dintre cele mai importante proiecte (poate cel mai important!) este cel privind instalarea, de către firma Grup Servicii Petroliere (GSP), a unei conducte submarine, de 159,5 km, pe traseul Dzhubga-Lazarevskoe-Sochi, pentru gigantul rus Gazprom.[20] „Din punctul de vedere al asigurării accesului pe piaţa rusă, proiectul acesta este foarte important, el legând GSP de cel mai valoros contract încheiat de o companie românească în Rusia şi de Jocurile Olimpice de Iarnă care se vor desfăşura la Sochi”, spune Radu Petrescu.[21]

În ceea ce privește aspectele legate de pluriculturalism și de buna înțelegere între comunități, fostul Consul General al Federației Ruse la Constanța, Victor Demin, aprecia modelul interetnic dobrogean, declarând: „Ne place toleranţa din relaţiile interetnice care s-a format în această regiune. Reprezintă o experienţă valoroasă. Şi ruşii lipoveni, care de secole locuiesc aici, au avut o contribuţie la crearea acestei atmosfere. În ceea ce priveşte, însă, exportarea acestui model şi în alte părţi ale lumii, trebuie făcută, de la caz la caz, o analiză mai amplă: copierea <<mecanică>> a oricărui model şi a oricărei experienţe, fără luarea în considerare a condiţiilor concrete, pot conduce la rezultate neaşteptate”.[22] Este cunoscută implicarea comunității rușilor lipoveni în viața culturală dobrogeană, așa cum este ea reflectată în presa locală, cu precădere în cotidianul Telegraf.

Astfel, membrii comunității sărbătoresc în fiecare an, alături de majoritari și de invitați din patria mamă, Ziua Rusiei la Constanța, ocazie cu care au loc manifestări artistice, spectacole, susținute de diverse grupuri tradiționale atât din Constanța, cât și din Ghindărești, Jurilovca și Slava Cercheză, localități în care comunitatea rușilor pravoslavnici este foarte bine reprezentată.[23]

Alte manifestări, ce se constituie într-o vie puntă de legătură între Rusia și județul Constanța, sunt organizate anual, cu sprijinul autorităților locale din Constanța și Consulatului General Rus la Constanța. Amintim aici: expoziții de artă contemporană rusă[24], Festivalului filmului rus KINO+[25] sau Festivalului Interetnic al Obiceiurilor, Portului şi Tradiţiilor Minorităţilor Naţionale[26].

Un alt vector important pentru consolidarea relațiilor bilaterale îl constituie  Universitatea „Ovidius” Constanța, locul în care s-au organizat numeroase manifestări științifice. În acest context, al relansării relațiilor bilaterale, se înscrie desfășurarea celei de-a IX-a sesiuni a Comisiei Bilaterale a istoricilor din România și Federația Rusă, eveniment găzduit de instituția tomitană de învățământ superior, în octombrie 2004. Mai multe informații despre acest eveniment se pot găsi în volumul publicat sub îndrumarea academicianului Florin Constantiniu și a profesorului universitar doctor Marian Cojoc.[27]

În anul 2008, s-au împlinit 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Rusia şi România. Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa cu sprijinul Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, în perioada 10-14 mai, a organizat, pentru a marca acest moment important în devenirea istorică a spaţiului Sud-Est European, conferinţa ştiinţifică intitulată 1878-2008 – 130 DE ANI DE LA STABILIREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE ÎNTRE RUSIA ŞI ROMÂNIA.[28]

CONCLUZII

Având în vedere cele prezentate mai sus, putem afirma că relațiile ruso-române au cunoscut, de-a lungul timpului, o evoluție sinuoasă, fiind, la momentul actual, departe de ceea ce ne dorim pentru stabilitatea și buna coloborare în hinterlandul Mării Negre.

Fără a arăta cu degetul, considerăm că ambele părți poartă responsabilități egale privind starea actual de tensiune. Diplomația românească, la cel mai înalt nivel, s-a dovedit a fi incapabilă să găsească soluții pentru armonizarea relațiilor cu Federația Rusă. N-a știu sau n-a dorit să facă acest pas? Dacă ar fi să analizăm declarațiile, cel puțin neinspirate, ale președintelui Traian Băsescu, am putea trage concluzia că mai degrabă nu s-a dorit decât nu s-a putut. Spunem asta și datorită  dorinței României de a se achita de sarcinile ce-i revin din statutului de membru al comunității euro-atlantice și partener strategic al SUA, uneori peste posibilitățile ei de reacție. Un astfel de exemplu este și recenta decizie a Bucureștilor de a găzdui scutul anti-rachetă de la Deveselu, decizie care a iritat Moscova, care, „încă de la început, și-a arătat ostilitatea față de amplasarea scutului anti-rachetă din Europa, considerându-l a fi îndreptat împotriva sa și nu a Iranului”.

În 2008, la Summit-ul NATO de la București, Vladimir Putin se adresa Occidentului: „ Să fim prieteni, oameni buni!”[29]. Cât adevăr era cuprins în declarația liderului de Kremlin? A acceptat cu adevărat Rusia să piardă controlul în Estul Europei și la Marea Neagră? Istoria ne va da un răspuns. Chiar și-așa, Federația Rusă se vede nevoită să pledeze cauza unei lumi multipolare, în care va juca rolul de „pol cu propria sa sferă de influență”[30], ale cărei alianțe se vor baza pe valori geopolitice, nu ideologice.

Studiul nostru încearcă să demonstreze că singurul domeniu în care relațiile ruso-române au evoluat armonios este cel cultural-științific, în care politicul a fost prea puțin implicat. Ceea ce n-au reușit oamenii politici, diplomații ori instituțiile, au reușit oamenii de cultură, dar și oamenii simpli.

Ne dorim, și pe această cale, să punem și să ne punem întrebări, să supunem această problematică atenției autorităților, întrucât nu putem rămâne indiferenți față de viitorul comun. Trebuie să privim Rusia cu respect, dar cu demnitate, fără a lansa provocări inutile și inconștiente.

[1] Năstase, A./ Alocuțiune cu prilejul Zilei Europei, reuniune organizată de Fundația Europeană Titulescu și şi Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale., din 9 mai 2003, apud http://www.gov.ro, consultat la data de 15.09. 2011, orele 14.54.

[2] Ionescu, I. I. , Ionescu, I./ Federația Rusă și Uniunea Europeană la începutul secolului XXI, Editura Top Form, 2010, p. 41.

[3] ***TRATAT din 4 iulie 2003 privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă, în Monitorul Oficial nr. 194/ 4 martie 2004, apud http://www.monitoruljuridic.ro, consultat la data de 22.09.2011, orele 11.33.

[4] Ionescu, I. I. , Ionescu, I./ op. cit., p. 83.

[5] Pîrvoiu, C./ Nabucco: proiectul care va scoate Europa de sub cvasi-monopolul rus al gazelor naturale, apud http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-5953835-nabucco-proiectul-care-scoate-europa-sub-cvasi-monopolul-rus-gazelor-naturale.htm, consultat la data de 23.09. 2011, orele 16.20.

[6] Bocai, A./Noul Consul General al Rusiei la Constanța, Reva Mikhail Mikhailovici: “Pragmatismul trebuie să fie pe primul loc în relațiile româno-ruse”, în “Cuget liber”, anul XX, nr. 6199, 5. Noiembrie 2010, p. 2.

[7] Dr. Degeratu, Cl./ Drumul României spre NATO, apud http://www.presamil.ro, consultat la data de 3.10. 2011, orele 8.30.

[8] Cf. http://mae.ro/, consultat pe 3.10. 2011, orele 9.40.

[9] Vezi http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/index_ro.htm, consultat la data de 3.10.2011, orele 11.00.

[10] Pinder, J./ Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere, Editura Bic All, 2005, p. 132.

[11] ***Revista Infoeuropa, nr. 10/iunie 2007, apud http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_10.pdf, consultat la data de 4.10.2011, orele 02.24.

[12] Prin actualizarea tratatului, la Istanbul în 1999, Rusia a acceptat evacuarea unor baze militare din Georgia și Moldova, ceea ce a condus la creionarea unui tablou al trădării de către Vest a încrederii Rusiei atunci când NATO a anunțat construirea de baze în Estul Europei.

[13] Mankoff, J./ Russian foreign policy : the return of great power politics, Rownman and Littlefield Publishers, 2009, p.172.

[14] Ibidem, p. 179.

[15] Fernades, S./ Time to reassess the European security architecture? The NATO-EU-Russia Security Triangle, EPIN Working Paper, 2009, p. 3.

[16] Sherr, J./ The Implications of the Russia-Georgia War for European Security, în Cornell, S., Starr, F./ The guns of August 2008 : Russia’, war in Georgia, M.E. Sharpe, New York, 2008, p. 217.

[17] Cf. http://www.constantza.mid.ru/index_rom.html, consultat la data de 13.10.2011, orele 10.25.

[18] Roșioru, M./ Victor Demin, Consul General al Federaţiei Ruse: „Facem tot posibilul pentru întărirea relaţiilor conaţionalilor noştri de aici cu ţara lor de origine”, în revista „Tomis”, nr. 6/ iunie 2007, apud http://www.resurseculturale.ro, consultat la data de 14.10.2011, orele 21.20.

[19]Ibidem, consultat la data de 14.10.2011, orele 21.30.

[20] Cf. http://www.mediafax.ro, consultat la 14.10.2011, orele 21.45.

[21] Ibidem, consultat la data de 14.10.2011, orele 21.55.

[22] Roșioru, M./ op. cit., consultat la data de 14.10.2011, orele 22.20.

[23] *** Ziua Rusiei la Constanța, în „Telegraf”/ 7 iunie 2007, apud http://www.telegrafonline.ro, consultat la data de 15.10.2011, orele 16.00.

[24] Vezi http://www.telegrafonline.ro, consultat la data de 15.10.2011, orele 16.05.

[25] Vezi http://www.telegrafonline.ro, consultat la data de 15.10.2011, orele 16.15.

[26]Vezi http://www.telegrafonline.ro, consultat la data de 15.10.2011, orele 16.25.

[27] Constantiniu, F., Cojoc, Marian (coord.)/ Comisia bilaterală a istoricilor din România și Federația Rusă: sesiunea a IX, Editura Muntenia, 2005.

[28] Vezi Cojoc, Mariana (coord.)/ Analele Universității „Ovidius” Constanța – Seria Istorie, Volumul 7/ 2010, Ovidius University Press, 2011.

[29] Cf. http://www.summitbucharest.ro/ro/doc_215.html, consultat la data de 17.10.2011, orele 10.40.

[30] Ionescu, I.I., Ionescu, I./ op. cit., p. 53.

 

10 metode să-l înşeli fără să-şi dea seama

În general, se spune că bărbaţii nu se pot controla, dar află că nici femeile nu sunt, tocmai, mironosiţe într-ale pornirilor sexuale. Studii recente arată că şi reprezentantele sexului frumos sunt la fel de predispuse, atât din punct de vedere biologic, cât şi social, să înşele!

În plan biologic, femeile simt dorinţa să calce strâmb mai ales în perioada ovulaţiei, dar şi câteva zile înainte, potrivit doctorului Martie Haselton. Schimbările hormonale le fac să se simtă sexy şi dornice de flirturi şi pasiune. Iar în cazul în care întâlnesc un bărbat atrăgător, ispita va fi foarte mare.

În plan social, prejudecăţile despre femeile care fac sex fără implicaţii s-au mai dimunuat. Femeile şi-au câştigat independenţa financiară, iar normele sociale nu le mai obligă să se mărite cât mai repede. Toate aceste schimbări în plan social, efectiv, dau aripi femeilor care cochetează cu ideea de a-şi înşela partenerul.

Iată ce să facă o femeie şi ce nu, ca să trăiască o idilă cu alt bărbat, fără să fii prinsă de iubitul său! Metodele de mai jos sunt enmerate şi revista în EVA.

AŞA DA:

1. Achiziţionează un telefon cu cartelă

Spune-i iubitului că e un telefon primit de la serviciu şi că nu-l foloseşti decât pentru eventuale conversaţii cu colegii de muncă sau cu şeful. În realitate, acesta va fi numărul pe care îl foloseşti cu celălalt bărbat. Când e şi iubitul tău acasă, ţine telefonul pe silent, cu scuza că nu vrei să fii deranjată cu probleme de la birou. Îl vei face să se simtă important în viaţa ta. În orice caz, fără discuţi cu amantul în baie. Riscurile sunt prea mari. Foloseşte acest număr doar cu acest bărbat. În acest fel eviţi să-i trimiţi din greşeală iubitului un sms compromiţător. De ce să foloseşti o cartelă, nu un abonament? Pentru că nu vrei ca factura să ajungă din cutia poştală direct pe mâinile iubitului tău. Evident, orice apel, orice mesaj dat sau primit, trebuie şterse din telefon. Pont: nu uita să ştergi şi orice fel de arhive sau de rapoarte de trimitere.

2. O prietenă, pe post de alibi

Orice mascul feroce care-şi înşală partenera are un amic pe post de alibi. Aşa că, draga mea, tu vei avea o bună prietenă care trece printr-o despărţire. Te va ruga să dormi pe la ea, să ieşi cu ea în cluburi ca să agaţe tipi, să mergi cu ea la film, ca să nu meargă singură.

Iubitul tău, evident că nu are voie să vină la întâlnirile voastre! Prietena ta se va simţi a cincea roată la căruţa, dacă ieşiţi în trei. În plus, doar nu o să stea să plângă după fostul de faţă cu iubitul tău! Poţi inventa şi activităţi tipic femeieşti, cum că mergi cu prietena la shopping, caz în care iubitul tău va prefera să rămână acasă.

Iubitul tău va începe încetul cu încetul să o deteste pe această bună prietenă, care te tot răpeşte de lângă el. Acesta este însă un lucru bun. Suspiciunile şi dezaprobările se vor axa pe prietena ta, iar tu vei fi la loc ferit. Tu nu trebuie decât să-i explici că nu-ţi poţi lăsa prietena de izbelişte.

Aşa că roagă o prietenă de încredere să joace acest rol, ca să ai o acoperire când tu te vezi cu celălalt bărbat.

3. Continuă să faci sex cu iubitul tău

Studiile arată că femeile înşală nu neapărat pentru au nevoie de mai mult sex, ci pentru că celălalt bărbat e mai atrăgător decât partenerul de cuplu. Aşadar, dacă ai început să faci sex cu un bărbat foarte hot, cel mai probabil nu mai ai chef să răspunzi avansurilor iubitului tău. Ar fi cazul să o faci, însă, pentru că acesta va deveni suspicios după câteva refuzuri, urmate de scuze lamentabile.

4. Obligaţii profesionale

Inventează team-building-uri, work-shop-uri şi orice alte activităţi profesionale, care îţi pot oferi un week-end de vis alături de celălalt bărbat! Eventual, poţi crea o adresă de e-mail cu numele şefului, de pe care să-ţi trimiţi un e-mail “profi” cu toată organizarea team-building-ului. Evident, cu cât mai puţine ferestre între activităţi, cu atât mai bine.

5. Fii la fel de prietenoasă cu iubitul tău

Dacă eşti implicată într-o aventură cu un bărbat care te face să te simţi din nou frumoasă şi dorită, e clar că iubitul tău te va călca pe nervi la cea mai mică greşeală. Din moment ce alt bărbat te apreciază şi îţi îndeplineşte toate poftele, ce nevoie mai ai de indiferenţa iubitului sau de cicălelile lui? Unele aventuri sunt mărturisite într-un final partenerului, la nervi, sub formă de reproş. E cazul să previi aceste izbucniri, dacă nu vrei să-i dai de bănuit iubitului sau chiar să-i mărturiseşti totul la cald.

AŞA NU:

6. Nu socializa pe internet cu celălalt bărbat

Evită orice contact cu amantul pe internet! Chiar dacă iubitul tău pare că are încredere în tine, nu ştii când se va simţi tentat să-ţi verifice conturile. În unele cazuri, femeile dau de bună voie parolele partenerilor lor, iar în alte cazuri aceştia le află singuri. N-ai de unde să ştii, aşa că mai bine vorbeşti cu celălalt bărbat la telefon sau faţă în faţă.

7. Nu lăsa remuşcările să te afecteze

De cele mai multe ori remuşcările sunt cele care ne dau de gol. Deşi în serialul “Desperate Housewives” personajul Gabrielle Solis îşi înşală soţul şi spune: “E doar sex! E total inofensiv”, în realitate lucrurile tind să se complice, chiar dacă miza este doar de natură sexuală. Nu lăsa sentimentul de vinovăţie să te dea de gol! În cazul în care te gândeşti să începi o idilă, trebuie să ştii că remuşcările îşi pot face apariţia, oricât de înfierbântată şi decisă ai fi. Ele te pot lua total prin surprindere.

8. Nu comenta pe subiectul “infidelitate”

Corelat cu punctul anterior, sentimentele de vinovăţie te-ar putea năvăli când discuţi cu iubitul despre infidelitate. Sigur că te simţi tentată să afli care este părerea iubitului pe acest subiect, dar odată deschis, ai putea începe să te justifici în mod exagerat, făcându-l pe iubitul tău să îşi pună unele întrebări. Trebuie să ai o atitudine relaxată şi neschimbată ori de câte ori subiectul infidelitate intervine între tine şi iubitul tău.

9. Nu-ţi schimba ritualul de înfrumuseţare

Să zicem că-i spui iubitului că mergi cu prietena la shopping. Iubitul tău va deveni suspicios dacă te încalţi cu pantofi cu toc sau te îmbraci în fustă, când el ştie în ce trenning mergi la cumpărături cu el.

10. Nu ieşi cu celălalt bărbat în locuri familiare ţie

Orice loc familiar în care ţi-ar plăcea să ieşi ar trebui evitat. Dacă ai mai fost pe acolo sunt şanse să te întâlneşti cu cineva cunoscut. Lumea e mică! Dacă mergi cu iubitul într-un loc, după care cu amantul, nu e exclus ca barman-ul pe care îl tratezi cu indiferenţă să te dea de gol când îţi pudrezi nasul la toaletă. Orice e posibil! Alege ca loc de întâlnire cafenele sau restaurante de la periferie, într-o zonă străină ţie până în acel moment. În acest fel eviţi să dai nas în nas cu iubitul prin Centrul vechi, de exemplu!

Sursa: eva.ro