10 metode să-l înşeli fără să-şi dea seama


În general, se spune că bărbaţii nu se pot controla, dar află că nici femeile nu sunt, tocmai, mironosiţe într-ale pornirilor sexuale. Studii recente arată că şi reprezentantele sexului frumos sunt la fel de predispuse, atât din punct de vedere biologic, cât şi social, să înşele!

În plan biologic, femeile simt dorinţa să calce strâmb mai ales în perioada ovulaţiei, dar şi câteva zile înainte, potrivit doctorului Martie Haselton. Schimbările hormonale le fac să se simtă sexy şi dornice de flirturi şi pasiune. Iar în cazul în care întâlnesc un bărbat atrăgător, ispita va fi foarte mare.

În plan social, prejudecăţile despre femeile care fac sex fără implicaţii s-au mai dimunuat. Femeile şi-au câştigat independenţa financiară, iar normele sociale nu le mai obligă să se mărite cât mai repede. Toate aceste schimbări în plan social, efectiv, dau aripi femeilor care cochetează cu ideea de a-şi înşela partenerul.

Iată ce să facă o femeie şi ce nu, ca să trăiască o idilă cu alt bărbat, fără să fii prinsă de iubitul său! Metodele de mai jos sunt enmerate şi revista în EVA.

AŞA DA:

1. Achiziţionează un telefon cu cartelă

Spune-i iubitului că e un telefon primit de la serviciu şi că nu-l foloseşti decât pentru eventuale conversaţii cu colegii de muncă sau cu şeful. În realitate, acesta va fi numărul pe care îl foloseşti cu celălalt bărbat. Când e şi iubitul tău acasă, ţine telefonul pe silent, cu scuza că nu vrei să fii deranjată cu probleme de la birou. Îl vei face să se simtă important în viaţa ta. În orice caz, fără discuţi cu amantul în baie. Riscurile sunt prea mari. Foloseşte acest număr doar cu acest bărbat. În acest fel eviţi să-i trimiţi din greşeală iubitului un sms compromiţător. De ce să foloseşti o cartelă, nu un abonament? Pentru că nu vrei ca factura să ajungă din cutia poştală direct pe mâinile iubitului tău. Evident, orice apel, orice mesaj dat sau primit, trebuie şterse din telefon. Pont: nu uita să ştergi şi orice fel de arhive sau de rapoarte de trimitere.

2. O prietenă, pe post de alibi

Orice mascul feroce care-şi înşală partenera are un amic pe post de alibi. Aşa că, draga mea, tu vei avea o bună prietenă care trece printr-o despărţire. Te va ruga să dormi pe la ea, să ieşi cu ea în cluburi ca să agaţe tipi, să mergi cu ea la film, ca să nu meargă singură.

Iubitul tău, evident că nu are voie să vină la întâlnirile voastre! Prietena ta se va simţi a cincea roată la căruţa, dacă ieşiţi în trei. În plus, doar nu o să stea să plângă după fostul de faţă cu iubitul tău! Poţi inventa şi activităţi tipic femeieşti, cum că mergi cu prietena la shopping, caz în care iubitul tău va prefera să rămână acasă.

Iubitul tău va începe încetul cu încetul să o deteste pe această bună prietenă, care te tot răpeşte de lângă el. Acesta este însă un lucru bun. Suspiciunile şi dezaprobările se vor axa pe prietena ta, iar tu vei fi la loc ferit. Tu nu trebuie decât să-i explici că nu-ţi poţi lăsa prietena de izbelişte.

Aşa că roagă o prietenă de încredere să joace acest rol, ca să ai o acoperire când tu te vezi cu celălalt bărbat.

3. Continuă să faci sex cu iubitul tău

Studiile arată că femeile înşală nu neapărat pentru au nevoie de mai mult sex, ci pentru că celălalt bărbat e mai atrăgător decât partenerul de cuplu. Aşadar, dacă ai început să faci sex cu un bărbat foarte hot, cel mai probabil nu mai ai chef să răspunzi avansurilor iubitului tău. Ar fi cazul să o faci, însă, pentru că acesta va deveni suspicios după câteva refuzuri, urmate de scuze lamentabile.

4. Obligaţii profesionale

Inventează team-building-uri, work-shop-uri şi orice alte activităţi profesionale, care îţi pot oferi un week-end de vis alături de celălalt bărbat! Eventual, poţi crea o adresă de e-mail cu numele şefului, de pe care să-ţi trimiţi un e-mail „profi” cu toată organizarea team-building-ului. Evident, cu cât mai puţine ferestre între activităţi, cu atât mai bine.

5. Fii la fel de prietenoasă cu iubitul tău

Dacă eşti implicată într-o aventură cu un bărbat care te face să te simţi din nou frumoasă şi dorită, e clar că iubitul tău te va călca pe nervi la cea mai mică greşeală. Din moment ce alt bărbat te apreciază şi îţi îndeplineşte toate poftele, ce nevoie mai ai de indiferenţa iubitului sau de cicălelile lui? Unele aventuri sunt mărturisite într-un final partenerului, la nervi, sub formă de reproş. E cazul să previi aceste izbucniri, dacă nu vrei să-i dai de bănuit iubitului sau chiar să-i mărturiseşti totul la cald.

AŞA NU:

6. Nu socializa pe internet cu celălalt bărbat

Evită orice contact cu amantul pe internet! Chiar dacă iubitul tău pare că are încredere în tine, nu ştii când se va simţi tentat să-ţi verifice conturile. În unele cazuri, femeile dau de bună voie parolele partenerilor lor, iar în alte cazuri aceştia le află singuri. N-ai de unde să ştii, aşa că mai bine vorbeşti cu celălalt bărbat la telefon sau faţă în faţă.

7. Nu lăsa remuşcările să te afecteze

De cele mai multe ori remuşcările sunt cele care ne dau de gol. Deşi în serialul „Desperate Housewives” personajul Gabrielle Solis îşi înşală soţul şi spune: „E doar sex! E total inofensiv”, în realitate lucrurile tind să se complice, chiar dacă miza este doar de natură sexuală. Nu lăsa sentimentul de vinovăţie să te dea de gol! În cazul în care te gândeşti să începi o idilă, trebuie să ştii că remuşcările îşi pot face apariţia, oricât de înfierbântată şi decisă ai fi. Ele te pot lua total prin surprindere.

8. Nu comenta pe subiectul „infidelitate”

Corelat cu punctul anterior, sentimentele de vinovăţie te-ar putea năvăli când discuţi cu iubitul despre infidelitate. Sigur că te simţi tentată să afli care este părerea iubitului pe acest subiect, dar odată deschis, ai putea începe să te justifici în mod exagerat, făcându-l pe iubitul tău să îşi pună unele întrebări. Trebuie să ai o atitudine relaxată şi neschimbată ori de câte ori subiectul infidelitate intervine între tine şi iubitul tău.

9. Nu-ţi schimba ritualul de înfrumuseţare

Să zicem că-i spui iubitului că mergi cu prietena la shopping. Iubitul tău va deveni suspicios dacă te încalţi cu pantofi cu toc sau te îmbraci în fustă, când el ştie în ce trenning mergi la cumpărături cu el.

10. Nu ieşi cu celălalt bărbat în locuri familiare ţie

Orice loc familiar în care ţi-ar plăcea să ieşi ar trebui evitat. Dacă ai mai fost pe acolo sunt şanse să te întâlneşti cu cineva cunoscut. Lumea e mică! Dacă mergi cu iubitul într-un loc, după care cu amantul, nu e exclus ca barman-ul pe care îl tratezi cu indiferenţă să te dea de gol când îţi pudrezi nasul la toaletă. Orice e posibil! Alege ca loc de întâlnire cafenele sau restaurante de la periferie, într-o zonă străină ţie până în acel moment. În acest fel eviţi să dai nas în nas cu iubitul prin Centrul vechi, de exemplu!

Sursa: eva.ro

Explore posts in the same categories: In presa

Etichete:

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 comentarii pe “10 metode să-l înşeli fără să-şi dea seama”

  1. razvanrinder Says:

    Fratioare, tu ce faci? Te dai cu „inamicul”?😆

  2. Dogariu Gheorghe Says:

    Bunaaaaa
    As vrea un sfat prietenesc de la tine, (daca esti dispus) \
    Vreau sa fac o ferma de vipere pentru venin.
    As vrea tare mult sa aflu parerea ta, sfatul tau, sau sa-mi schimp ideea???


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: