Aspecte ale relaţiilor româno-ruse după momentul 1 ianuarie 2007


Andrei TINU

Violeta IOSEFIDIS-SERGHEI

Dragoş-Dan SICHIGEA

Cătălin BOBOC

Dumitru DRĂGAN

 

ABSTRACT

Studiul nostru vine să întregească viziunea de ansamblu asupra relaţiilor internaţionale ale României după momentul aderării la Uniunea Europeană (U.E.), la 1 ianuarie 2007. O componentă esenţială a acestui tablou este reprezentată de schimburile economico-culturale ale României cu partenerii de dinaintea prăbuşirii Blocului comunist, cu precădere Rusia şi China. Necesitatea unei bune colaborări cu  Federaţia Rusă, moştenitoarea de iure şi de facto a fostei Uniuni Sovietice, şi importanţa acesteia din punct de vedere geopolitic şi geostrategic nu au fost foarte bine înţelese de cei care au manageriat politica externă a României după momentul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

Lucrarea de faţă este structurată în două părţi, după cum urmează: în prima parte vom analiza relaţiile economice, politice şi de altă natură între România, ca membru al Uniunii Europene, şi Federaţia Rusă, iar în cea de-a doua parte vom încerca să oferim o imagine a schimburilor economico-sociale şi politice dintre judeţul Constanţa şi unităţi teritorial-administrative ruseşti.

Prin prezenta, ne dorim să facem trecerea de la general la particular, încercând să evidenţiem principalele elemente ale colaborării bilaterale, în speranţa că negocierea va înlocui conflictul, fie el şi diplomatic, pentru câştigul ambelor părţi şi stabilitatea regională în bazinul Mării Negre.

 

INTRODUCERE

Studiul nostru face parte dintr-un proiect comun mai larg, cu scopul de a surprinde geostrategia Mării Negre în deceniul actual. Din acest punct de vedere, relațiile ruso-române de după momentul 1 ianuarie 2007 se circumscriu unei etape post Război Rece, în care foștii parteneri ai Tratatului de la Varșovia se situează pe poziții de pasivă adversitate, cauzată de opțiunea pro-Vest, mai mult decât evidentă, a României.  Oricum, este cunoscut faptul că relațiile României cu predecesoarea Federației Ruse (URSS), în ciuda apartenenței la un spațiu ideologic, militar și economic comun, nu au fost dintre cele mai bune nici înainte de prăbușirea regimurilor comuniste (1989) și a URSS (1991), dominația exercitată de Moscova în Europa de Est, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, lăsând urme adânci în mentalitatea românească. Această răceală are rădăcini adânci în istorie, fie și numai dacă ne gândim la evoluția istorică a ultimelor trei secole.

În acest context, al prăbușirii unei lumi, încorsetată în stereotipuri doctrinare, și al necesității consolidării uneia noi, pe care decidenții și-o doresc multipolară, se înscrie și drumul european și euro-atlantic al României. Ajungem, așadar, la atracția integrării[1]. Dincolo de folosirea lui ca mijloc și pretext electoral de către clasa politică românească, parcursul României de după 1989  spre Democrație și Capitalism a fost unul considerat firesc în noua conjunctură internațională.

Și, totuși, unde rămânea Rusia? Putea fi ea ignorată? Cu toate că România a ales o politică de cooperare cu Rusia, aceasta (politica – n.a.) a fost corelată cu interesele/ obiectivele noilor parteneri – SUA, NATO și UE – în bazinul Mării Negre, fapt care a iritat adesea Moscova, încordând relațiile bilaterale.[2] În ciuda semnării, la Moscova, a Tratatului privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare între România şi Federaţia Rusă, la 4 iulie 2003[3], de  către preşedinţii Ion Iliescu şi Vladimir Putin, evenimentele recente – instalarea scutului anti-rachetă american la Deveselu – amenință să deterioreze și mai mult atmosfera dintre Moscova și București. Întreaga dispută diplomatică, dar și mediatică, survine la mai puțin de trei ani de la declanșarea crizei georgiene,  un alt moment în care diplomația română s-a poziționat diametral opus față de Rusia și intervenția ei militară în Caucaz.

O altă piatră de încercare în relațiile ruso-române o constituie Republica Moldova. „Evenimentele din 2009 din Republica Moldova – criza regimului Voronin și instalarea unei administrații pro-europene în august – au implicat atât confruntări, cât și o nouă repriză de negocieri între UE (și România) și Federația Rusă. În cele din urmă, în toamna lui 2009, Federația Rusă pare să se fi acomodat (sau doar o mască diplomatică?! – n.n.) cu noua conducere de la Chișinău și chiar a acceptat o <<deschidere relativă>> în relațiile cu România.”[4]

Răceala diplomatică se resimte, în mod deosebit, în plan economic, aceasta traducându-se în cel mai mare preț al gazului pe care o țară europeană este nevoită să-l plătească. Nu putem să nu amintim de disputele legate de Proiectul Nabucco, menit să „scoată Europa de sub cvasi-monopolul rus al gazelor naturale”[5].

Situarea ambelor state la Marea Neagră obligă Federația Rusă și România la găsirea unor soluții, reciproc avantajoase, privind securitatea și stabilitatea în regiune; aderarea României și Bulgariei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană a echilibrat balanța de forțe tehnico-militare și politico-economice ale zonei, Rusia fiind nevoită să renunțe la hegemonia politică în Europa de Sud-Est.

În prezentul studiu ne dorim să evidențiem și unele aspecte ale colaborării economice, culturale și politice ale județului Constanța cu unități teritorial-administrative din Federația Rusă. Așa după cum declara Consulul General al Rusiei la Constanța, Reva Mikhail Mikhailovici, „pragmatismul trebuie să fie pe primul loc în relațiile româno-ruse”[6].

1. ASPECTE ALE RELAȚIILOR ROMÂNIEI CU FEDERAȚIA RUSĂ ÎN CONTEXTUL ADERĂRII LA SPAȚIUL EURO-ATLANTIC

Prăbușirea Blocului Răsăritean a constituit un bun prilej pentru reîmpărțirea sferelor de influență în Europa. Ca stat satelit al Moscovei până în 1989, România a fost nevoită să pășească pe drumul integrării în structurile internaționale pentru a nu rămâne izolată atât din punct de vedere economic, cât și al securității. La începutul anilor `90, România și-a conturat noua orientare politică spre edificarea unui stat de drept, consensul politic constituind baza politicii externe a României de apropiere față de Alianța Nord-Atlantică.[7] Trebuie să sublieniem faptul că succesul integrării țării noastre în NATO/ OTAN este primul pas al sinuosului drum către valorile occidentale și este rezultat al mai multor ani de eforturi ale întregii societăți românești de a asimila și îndeplini criteriile impuse. Între cele mai importante momente ale acestui proces se înscriu: semnarea Programului Parteneriatului pentru Pace (1994), Parteneriatul Strategic România-SUA, semnat la Summit-ul de la Madrid (1997), prin care România devine membru de facto al NATO, invitarea României și a altor 6 state de a începe convorbirile privind aderarea la NATO, în cadrul Summit-ului NATO de la Praga (noiembrie 2002), iar cel mai important moment este reprezentat de semnarea, la Bruxelles, a Protocoalelor de aderare la NATO, în 26 martie 2003,  pentru ca, în 29 martie 2004, România să adere la Alianța Nord-Atlantică, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA.[8]

După aderarea la pactul militar, următorul obiectiv al României l-a constituit integrarea în Uniunea Europeană. Prin urmare, la 1 februarie 1993, România a semnat Acordul de Asociere la UE[9]. Doi ani mai târziu, țara noastră prezintă oficial cererea de aderare. În urma analizei Raportului privind progresele înregistrate în îndeplinirea criteriilor de aderare, în decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria și Malta.[10] Cu toate că progresele Bulgariei și României erau evidente, șefii de stat și de guvern ai membrilor cu drepturi depline ai Uniunii Europene au recomandat, la reuniunea de la Copenhaga (decembrie 2002), ca cele două candidate să fie primite în familia europeană în 2007.[11]

După momentul 2007 totuși, România și-a atins obiectivele principale – integrarea în spațiul Uniunii Europene și participarea la principala alianță politico-militară de pe glob, NATO. Din acel moment politica externă română este obligată să se coordoneze în eforturile sale cu optica generală a celor două organizații, mai ales cu NATO. Prin poziția sa geografică de avanpost estic al Alianței, România reprezintă fără îndoială un punct de interes în demersul de extindere către Răsărit. Totodată însă, spațiul de manevră al diplomației României este, să recunoaștem, limitat. Acest fapt nu înseamnă că diferitele contradicții dintre NATO (în fond SUA) și Rusia reprezintă în același timp noi puncte divergente în relațiile româno-ruse.

 Întreaga dispută diplomatică, dar și mediatică survine la nici 3 ani după războiul din Georgia – un alt moment în care diplomația română s-a poziționat diametral opus față de Rusia și intervenția ei militară în Caucaz. Atunci când, în vara anului 2008 forțele militare ruse au pătruns pe teritoriul georgian, diplomația românescă a fost, alături de cea ucraineană, printre puținele care au avut un discurs evident pro-georgian. Dacă adăugăm la aceasta susținerea Bucureștiului pentru proiectul Nabucco și acceptarea în 2005 a amplasării de baze militare americane pe teritoriul românesc[12], iritarea Moscovei devine clară. Mai mult, după și mai multe contre cu Statele Unite, președintele Putin a anunțat părăsirea de către Rusia a Tratatului European pentru Limitarea Armelor Convenționale, în decembrie 2007.[13]

Câteva cuvinte despre Nabucco sunt necesare datorită creșterii importanței componentei energetice pe scena internațională. Pentru proiectul Nabucco (care constă în crearea unei conducte care să lege sud-estul Europei de Marea Caspică, Azerbaijan în mod deosebit) participarea României era o componentă esențială. În diferite rânduri, de la anunțarea proiectului, care ar limita influența economică a Rusiei în zonă, Bucureștiul s-a declarat un susținător hotărât. Totuși, spre sfârșitul anului 2008 și începutul lui 2009 România nu și-a mai permis o poziție atât de inflexibilă, alegând să răspundă insistențelor Gazpromului de a demara negocieri pentru proiectul rus – South Stream[14]. Presa occidentală, mai ales ceea americană, a comentat pe larg decizia controversată a Bucureștiului, atribuind schimbarea de poziție față de gazoductul rusesc influenței opoziției din capitala României. Evenimentele din învecinata Republică Moldova au contribuit și ele la tensionarea și așa încordatei relații româno-ruse. În aprilie 2009 au avut loc alegeri legislative la Chișinău, în urma cărora a izbucnit un nou scandal diplomatic la granița vestică a Rusiei; președintele Voronin a acuzat România de instigarea protestelor care au izbucnit la aflarea rezultatelor favorabile comuniștilor. Criza a devenit mult mai gravă atunci când, pe 8 aprilie, el anunțat expulzarea ambasadorului român de la Chișinău și reintroducerea vizelor la granița cu România.

Totuși, în toată această perioadă de după aderarea la UE, decizia pro-occidentală a României care a suscitat cele mai multe reacții negative a fost acceptarea amplasării componentelor scutului anti-rachetă american pe teritoriul românesc. În ciuda asigurărilor SUA că sistemul, care are elemente și în Polonia și Cehoslovacia, este pur defensiv, Moscova a ridicat obiecții în repetate rânduri față de amplsarea unui sistem de rachete atât de aproape de granițele sale, ca și față de extinderea NATO către Europa Răsăriteană; în fond Rusia contestă rolul NATO după 1991 pe continent și își dorește o reevaluare a organizațiilor de securitate colectivă care atacă probleme europene.[15]

Așadar, în perioada dintre părăsirea CFE de către Rusia și prezent identificăm o serie de crize, care, deși nu dovedesc implicarea directă a Moscovei, cel puțin arată direcția în care se îndreaptă politica externă rusă în zona est-europeană: deși ar fi precipitat să afirmăm că avem de-a face cu un nou Război Rece, a devenit cert faptul că Rusia se simte amenințată de avanposturile NATO în direcția granițelor ei și este dornică și dispusă să se angajeze într-un joc politico-diplomatic de influență în regiune, joc în care țara noastră ocupă un loc important.[16]

2. STUDIU DE CAZ: ELEMENTE ALE COLABORĂRII SOCIO-POLITICE ȘI ECONOMICO-CULTURALE DINTRE JUDEȚUL CONSTANȚA ȘI UNITĂȚI TERITORIAL-ADMINISTRATIVE ALE FEDERAȚIEI RUSE

O pagină importantă a relațiilor bilaterale ruso-române este aceea a strânselor legături economice, politice, culturale ori științifice între orașul și județul Constanța, pe de o parte, și unități teritorial-administrative ruse, pe de cealaltă parte.

 În primul rând, menționăm faptul că la Constanța există, încă din  aprilie 1947, un Consulat General al Federației Ruse, având în districtul consular județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați.[17]

Trebuie precizat faptul că orașul Constanța, important port și centru comercial la Marea Neagră, este înfrățit cu Novorossisk şi Sankt Petersburg, două înfloritoare orașe ale Federației Ruse.[18]

În plan economic, relațiile bilaterale nu au înregistrat mari progrese, cauza principală constituind-o „transformările radicale prin care au trecut ţările noastre în ultimele două decenii. Ambele state au renunţat la aspectele politice din economie, în favoarea relaţiilor economice de piaţă. Treptat, situaţia s-a îmbunătăţit. În prezent se lucrează la proiectele de stabilire a relaţiilor inter-regionale dintre judeţul Constanţa şi unele republici din regiunea de pe fluviul Volga. Oamenii de afaceri din judeţ sunt dispuşi să realizeze relaţii de parteneriat cu regiunea Rostov. Multe alte proiecte sunt în lucru”, afirma, în 2007, fostul Consul General al Rusiei la Constanța.[19] Pentru orașul Constanța, unul dintre cele mai importante proiecte (poate cel mai important!) este cel privind instalarea, de către firma Grup Servicii Petroliere (GSP), a unei conducte submarine, de 159,5 km, pe traseul Dzhubga-Lazarevskoe-Sochi, pentru gigantul rus Gazprom.[20] „Din punctul de vedere al asigurării accesului pe piaţa rusă, proiectul acesta este foarte important, el legând GSP de cel mai valoros contract încheiat de o companie românească în Rusia şi de Jocurile Olimpice de Iarnă care se vor desfăşura la Sochi”, spune Radu Petrescu.[21]

În ceea ce privește aspectele legate de pluriculturalism și de buna înțelegere între comunități, fostul Consul General al Federației Ruse la Constanța, Victor Demin, aprecia modelul interetnic dobrogean, declarând: „Ne place toleranţa din relaţiile interetnice care s-a format în această regiune. Reprezintă o experienţă valoroasă. Şi ruşii lipoveni, care de secole locuiesc aici, au avut o contribuţie la crearea acestei atmosfere. În ceea ce priveşte, însă, exportarea acestui model şi în alte părţi ale lumii, trebuie făcută, de la caz la caz, o analiză mai amplă: copierea <<mecanică>> a oricărui model şi a oricărei experienţe, fără luarea în considerare a condiţiilor concrete, pot conduce la rezultate neaşteptate”.[22] Este cunoscută implicarea comunității rușilor lipoveni în viața culturală dobrogeană, așa cum este ea reflectată în presa locală, cu precădere în cotidianul Telegraf.

Astfel, membrii comunității sărbătoresc în fiecare an, alături de majoritari și de invitați din patria mamă, Ziua Rusiei la Constanța, ocazie cu care au loc manifestări artistice, spectacole, susținute de diverse grupuri tradiționale atât din Constanța, cât și din Ghindărești, Jurilovca și Slava Cercheză, localități în care comunitatea rușilor pravoslavnici este foarte bine reprezentată.[23]

Alte manifestări, ce se constituie într-o vie puntă de legătură între Rusia și județul Constanța, sunt organizate anual, cu sprijinul autorităților locale din Constanța și Consulatului General Rus la Constanța. Amintim aici: expoziții de artă contemporană rusă[24], Festivalului filmului rus KINO+[25] sau Festivalului Interetnic al Obiceiurilor, Portului şi Tradiţiilor Minorităţilor Naţionale[26].

Un alt vector important pentru consolidarea relațiilor bilaterale îl constituie  Universitatea „Ovidius” Constanța, locul în care s-au organizat numeroase manifestări științifice. În acest context, al relansării relațiilor bilaterale, se înscrie desfășurarea celei de-a IX-a sesiuni a Comisiei Bilaterale a istoricilor din România și Federația Rusă, eveniment găzduit de instituția tomitană de învățământ superior, în octombrie 2004. Mai multe informații despre acest eveniment se pot găsi în volumul publicat sub îndrumarea academicianului Florin Constantiniu și a profesorului universitar doctor Marian Cojoc.[27]

În anul 2008, s-au împlinit 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Rusia şi România. Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa cu sprijinul Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, în perioada 10-14 mai, a organizat, pentru a marca acest moment important în devenirea istorică a spaţiului Sud-Est European, conferinţa ştiinţifică intitulată 1878-2008 – 130 DE ANI DE LA STABILIREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE ÎNTRE RUSIA ŞI ROMÂNIA.[28]

CONCLUZII

Având în vedere cele prezentate mai sus, putem afirma că relațiile ruso-române au cunoscut, de-a lungul timpului, o evoluție sinuoasă, fiind, la momentul actual, departe de ceea ce ne dorim pentru stabilitatea și buna coloborare în hinterlandul Mării Negre.

Fără a arăta cu degetul, considerăm că ambele părți poartă responsabilități egale privind starea actual de tensiune. Diplomația românească, la cel mai înalt nivel, s-a dovedit a fi incapabilă să găsească soluții pentru armonizarea relațiilor cu Federația Rusă. N-a știu sau n-a dorit să facă acest pas? Dacă ar fi să analizăm declarațiile, cel puțin neinspirate, ale președintelui Traian Băsescu, am putea trage concluzia că mai degrabă nu s-a dorit decât nu s-a putut. Spunem asta și datorită  dorinței României de a se achita de sarcinile ce-i revin din statutului de membru al comunității euro-atlantice și partener strategic al SUA, uneori peste posibilitățile ei de reacție. Un astfel de exemplu este și recenta decizie a Bucureștilor de a găzdui scutul anti-rachetă de la Deveselu, decizie care a iritat Moscova, care, „încă de la început, și-a arătat ostilitatea față de amplasarea scutului anti-rachetă din Europa, considerându-l a fi îndreptat împotriva sa și nu a Iranului”.

În 2008, la Summit-ul NATO de la București, Vladimir Putin se adresa Occidentului: „ Să fim prieteni, oameni buni!”[29]. Cât adevăr era cuprins în declarația liderului de Kremlin? A acceptat cu adevărat Rusia să piardă controlul în Estul Europei și la Marea Neagră? Istoria ne va da un răspuns. Chiar și-așa, Federația Rusă se vede nevoită să pledeze cauza unei lumi multipolare, în care va juca rolul de „pol cu propria sa sferă de influență”[30], ale cărei alianțe se vor baza pe valori geopolitice, nu ideologice.

Studiul nostru încearcă să demonstreze că singurul domeniu în care relațiile ruso-române au evoluat armonios este cel cultural-științific, în care politicul a fost prea puțin implicat. Ceea ce n-au reușit oamenii politici, diplomații ori instituțiile, au reușit oamenii de cultură, dar și oamenii simpli.

Ne dorim, și pe această cale, să punem și să ne punem întrebări, să supunem această problematică atenției autorităților, întrucât nu putem rămâne indiferenți față de viitorul comun. Trebuie să privim Rusia cu respect, dar cu demnitate, fără a lansa provocări inutile și inconștiente.

[1] Năstase, A./ Alocuțiune cu prilejul Zilei Europei, reuniune organizată de Fundația Europeană Titulescu și şi Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale., din 9 mai 2003, apud http://www.gov.ro, consultat la data de 15.09. 2011, orele 14.54.

[2] Ionescu, I. I. , Ionescu, I./ Federația Rusă și Uniunea Europeană la începutul secolului XXI, Editura Top Form, 2010, p. 41.

[3] ***TRATAT din 4 iulie 2003 privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă, în Monitorul Oficial nr. 194/ 4 martie 2004, apud http://www.monitoruljuridic.ro, consultat la data de 22.09.2011, orele 11.33.

[4] Ionescu, I. I. , Ionescu, I./ op. cit., p. 83.

[5] Pîrvoiu, C./ Nabucco: proiectul care va scoate Europa de sub cvasi-monopolul rus al gazelor naturale, apud http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-5953835-nabucco-proiectul-care-scoate-europa-sub-cvasi-monopolul-rus-gazelor-naturale.htm, consultat la data de 23.09. 2011, orele 16.20.

[6] Bocai, A./Noul Consul General al Rusiei la Constanța, Reva Mikhail Mikhailovici: “Pragmatismul trebuie să fie pe primul loc în relațiile româno-ruse”, în “Cuget liber”, anul XX, nr. 6199, 5. Noiembrie 2010, p. 2.

[7] Dr. Degeratu, Cl./ Drumul României spre NATO, apud http://www.presamil.ro, consultat la data de 3.10. 2011, orele 8.30.

[8] Cf. http://mae.ro/, consultat pe 3.10. 2011, orele 9.40.

[9] Vezi http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/index_ro.htm, consultat la data de 3.10.2011, orele 11.00.

[10] Pinder, J./ Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere, Editura Bic All, 2005, p. 132.

[11] ***Revista Infoeuropa, nr. 10/iunie 2007, apud http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_10.pdf, consultat la data de 4.10.2011, orele 02.24.

[12] Prin actualizarea tratatului, la Istanbul în 1999, Rusia a acceptat evacuarea unor baze militare din Georgia și Moldova, ceea ce a condus la creionarea unui tablou al trădării de către Vest a încrederii Rusiei atunci când NATO a anunțat construirea de baze în Estul Europei.

[13] Mankoff, J./ Russian foreign policy : the return of great power politics, Rownman and Littlefield Publishers, 2009, p.172.

[14] Ibidem, p. 179.

[15] Fernades, S./ Time to reassess the European security architecture? The NATO-EU-Russia Security Triangle, EPIN Working Paper, 2009, p. 3.

[16] Sherr, J./ The Implications of the Russia-Georgia War for European Security, în Cornell, S., Starr, F./ The guns of August 2008 : Russia’, war in Georgia, M.E. Sharpe, New York, 2008, p. 217.

[17] Cf. http://www.constantza.mid.ru/index_rom.html, consultat la data de 13.10.2011, orele 10.25.

[18] Roșioru, M./ Victor Demin, Consul General al Federaţiei Ruse: „Facem tot posibilul pentru întărirea relaţiilor conaţionalilor noştri de aici cu ţara lor de origine”, în revista „Tomis”, nr. 6/ iunie 2007, apud http://www.resurseculturale.ro, consultat la data de 14.10.2011, orele 21.20.

[19]Ibidem, consultat la data de 14.10.2011, orele 21.30.

[20] Cf. http://www.mediafax.ro, consultat la 14.10.2011, orele 21.45.

[21] Ibidem, consultat la data de 14.10.2011, orele 21.55.

[22] Roșioru, M./ op. cit., consultat la data de 14.10.2011, orele 22.20.

[23] *** Ziua Rusiei la Constanța, în „Telegraf/ 7 iunie 2007, apud http://www.telegrafonline.ro, consultat la data de 15.10.2011, orele 16.00.

[24] Vezi http://www.telegrafonline.ro, consultat la data de 15.10.2011, orele 16.05.

[25] Vezi http://www.telegrafonline.ro, consultat la data de 15.10.2011, orele 16.15.

[26]Vezi http://www.telegrafonline.ro, consultat la data de 15.10.2011, orele 16.25.

[27] Constantiniu, F., Cojoc, Marian (coord.)/ Comisia bilaterală a istoricilor din România și Federația Rusă: sesiunea a IX, Editura Muntenia, 2005.

[28] Vezi Cojoc, Mariana (coord.)/ Analele Universității „Ovidius” Constanța – Seria Istorie, Volumul 7/ 2010, Ovidius University Press, 2011.

[29] Cf. http://www.summitbucharest.ro/ro/doc_215.html, consultat la data de 17.10.2011, orele 10.40.

[30] Ionescu, I.I., Ionescu, I./ op. cit., p. 53.

 

Explore posts in the same categories: Cercetare

Etichete: , , , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

5 comentarii pe “Aspecte ale relaţiilor româno-ruse după momentul 1 ianuarie 2007”

  1. Valeriu matei Says:

    Andrei,
    Studuil tău asupra relațiilor române-ruse după anul 2007 reprezintă o punere în realitate și o sinteză istorică de natură să atragă atenția cititorului că istoria este permanent vie, că trebuie cunoscută și apreciată, că tu, în calitate de cercetător ai menirea de a releva evenimentele și a seduce cunoștințele acumulate, pe parcurs, ale românului avizat. Deși articolul se circumscrie unui adevărat compendiu istoric, legat de relațiile existente între Rusia și România, cred că era nevoie de arătat că, în perioada 1996/1997, România rezultată din RSR a fost prima țară din blocul comunist care a stabilit relații diplomatice cu RFG. Asta are o importanță majoră în caracterizarea influenței blocului comunist sovietic – actual rus față de care nu este o mare diferență și nici mod de gândire rusesc diferit față de cel sovietic –, asupra României indiferent cum s-a numit ea ca țară, pentru că România permanent a avut o sciziune comportamentală și conceptuală, politică și chiar economică diferită, înoarece secret, în relațiile cu URSS sau cu Rusia actuală. Exprimarea publică a diferenței de opinie dintre Rusia și România o ai adânc înfiptă în memoria tatălui tău legat de evenimentele din august 1968 – atacul asupra Poloniei. Deși aparent nu are legătură cu studiul tău, cred că ar fi bine de relevat că sciziunea opiniilor dintre România și Rusia nu sunt rezultatul numai aderării la Pactul Nord Atlantic, ci ele au fost cu mult înainte dar repercusiunile și-au arătat efectele cele mai solide, acum. Sigur că meritul nu este al Președintelui Băsescu ci este al piliticienilor care au prefigurat evenimentele și au pus bazele aderării, D-l Băsescu a fost doar un profitor al efortului altora, care nu a știut să gestioneze reușitele, discreditând și înrăutățind situația internațională a României. Corect este că față de Rusia trebuie avut o atitudine mai progresivă cu amplitidine economică, nu numai culturală.
    Doresc ca susținerea ta să fie încununată de succes și aura de istoric actual să-ți fie ca o binecuvântare în amintirea celui mai îndrăgit bărbat din viața ta. București, 13 noiembrie 2011. Cu respect, avocat Valeriu Matei.


    • Distinse Domnule Avocat,
      Ne bucurăm pentru aprecierile legate de materialul nostru, mulţumindu-vă totodată pentru provocarea ştiinţifică de a analiza, eventual într-un alt material, relaţiile româno-sovietice/ ruse în ultima jumătate de secol, mai precis de la preluarea Puterii de către Nicolae Ceauşescu (1965) până în prezent. Însă, materialul nostru nu putea, ţinând cont de limitele impuse (materialul prezentat trebuia să se limiteze la maxim 6 pagini, iar tema să trateze relaţiile externe ale României după momentul 1 ianuarie 2007). Personal, în ciuda rănilor istorice ale ţării, dar şi ale mele (bunicii din partea tatălui sunt născuţi în Bucovina de Nord, respectiv Basarabia – subl. mea), consider că – aşa cum menţiona Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa – pragmatismul, pe care-l traduc prin interes economic al României, trebuie să primeze.
      Am observat, citind blogul lui Andrei, comentariile Dumneavoastră, ce dovedesc nu doar cunoaşterea temei şi capacitatea intelectuală remarcabilă, un spirit didactic înnăscut, o dragoste sinceră pentru cei mai tineri ca Domnia Voastră.
      Vă mulţumim şi aşteptăm, cu mare drag, sfaturile Dumneavoastră!
      Cu deosebit respect,
      Cătălin BOBOC


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: