72 de ani de la naşterea lui Dumitru Tinu


Născut la 21 octombrie 1940, în Coteana  – Judeţul Olt, Dumitru Tinu avea să devină unul dintre numele care au marcat presa românească din ultimele trei decenii ale secolului XX. Jurnalist, şef de secţie şi corespondent de război al „Scânteii”, director şi proprietar al celui mai important ziar post-decembrist, cotidianul „Adevărul”, copilul pornit desculţ din Coteana natală pentru a merge la şcoală a reuşit, cu ambiţie şi credinţă în succesul lui, să devină o personalitate autentică a gazetăriei româneşti.

„Tot răul spre bine”, spune o vorbă din  popor. Iar răul din copilăria lui Mitru, aşa cum îl alintau cei de-acasă, a fost din belşug… Peste lipsa de carte şi sărăcia părinţilor săi s-au suprapus nevoile ţării, nevoi aduse de seceta care a pârjolit ogoarele şi păşunile românilor în primii ani după cel de-Al Doilea Război Mondial. În aceste condiţii, nu tocmai fericite, şi-a început drumul spre cunoaştere viitorul mare ziarist. Şi iată că dorinţa părinţilor lui Dumitru Tinu ca el să meargă la şcoală, pentru a se întoarce mai apoi ca învăţător în sat, avea să prindă contur, iar Slatina, care i se părea, copil fiind, Parisul sau New York-ul Olteniei, avea să devină locul formării sale adolescentine. „Părinţii şi-au dorit ca măcar eu să învăţ carte şi să revin în sat învăţător. Sacrificiul era însuşi faptul că m-au trimis la şcoală, la oraş, la Slatina. Era maximum pe care mi-l puteam imagina. Era un miraj numai când ne apropiam de Slatina.”, mărturisea reputatul jurnalist colegilor săi de breaslă de la revista „Timpolis” din Timişoara, în  martie 2002, cu puţin timp înaintea tragicului său sfârşit.[1] Tot în acelaşi interviu, mezinul familiei Tinu aducea în atenţia cititorilor faptul că, neavând bani de internat – 240 de lei pe lună era o sumă mult prea mare pentru părinţii lui –, în primul an de liceu a stat la o familie de rromi, „o familie cumsecade”, pe care, atunci când aceştia veneau în sat să cumpere fulgi şi vândă diferite obiecte de menaj, înnoptau în casa primitoare de la Coteana.[2]

Şi drumul Slatinei a devenit drumul Bucureştilor. Dumitru Tinu nu s-a mai întors să fie învăţător în satul natal, ci, absolvent, ca specialist I în filologie rusă şi română, al Institutului de Limbi Străine din Bucureşti, intra în presa centrală, la numai 22 de ani, ca  redactor de politică externă al „Scânteii”. Dar perioada studenţiei a fost la fel de grea ca şi cea a copilăriei ori cea a adolescenţei, fostul director al „Adevărului” prefera să-şi petreacă serile citind, din dorinţa de a se perfecţiona şi a recupera ceea ce era de recuperat. Apoi au urmat alte şi alte drumuri… A fost martor al evenimentelor din Cehoslovacia din 1968, a transmis din Germania momentele în care s-au stabilit primele relaţii diplomatice de după cea de-a doua conflagraţie mondială, a fost în multe locuri din lumea aceasta, martor la multe dintre evenimentele care au schimbat soarta lumii, dar, în sinea lui, a rămas copilul desculţ plecat la şcoală din Coteana Oltului, care ştia că numai prin muncă poţi ajunge sus. După 1989, a fost unul dintre fondatorii celui mai important cotidian românesc post-decembrist, „Adevărul”, loc în care Dumitru Tinu a creat o şcoală de gazetărie, de deontologie profesională, discipolii săi fiind azi nume importante ale presei româneşti.

 Dar timpul este neiertător cu toţi şi Dumnezeu pare să-i vrea pe cei mai buni dintre noi cât mai repede alături de El. Aşa s-a întâmplat şi cu Mitru, mezinul familiei Tinu din Coteana. În dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2003, directorul ziarului „Adevărul” şi preşedinte al Clubului Român de Presă murea în condiţii suspecte. Accident? Crimă? Se va afla cândva ADEVĂRUL despre această prematură dispariţie. În urma lui Tinu au rămas mistere încă neelucidate şi doi copii, mezinul Andrei moştenindu-i nu doar ambiţia, ci mai ales talentul şi uşurinţa de a se exprima în scris.

Despre Dumitru Tinu se pot spune multe, bune şi rele, dar nu i se poate contesta devotamentul cu care şi-a slujit meseria, oferindu-şi sănătatea, liniştea, timpul şi chiar viaţa pe câmpul de luptă al vocabulelor minunate ale lui Gutenberg. A fost, este încă un nume cu greutate, un nume de care s-au împiedicat, continuă să se împiedice, acum şi în viitor, mulţi dintre diletanţii diferitelor domenii de activitate. Rămân articolele de fond şi editorialele din „Adevărul”, dar şi  o declaraţie care poate rezuma sacrificiul pe care  Dumitru Tinu l-a făcut pentru profesia sa: „M-am dezobişnuit să mă bucur, să fiu fericit. Sunt tentat uneori să preiau din povara care apasă asupra tuturor. Aş vrea să o preiau asupra mea şi să mă consider o parte şi eu vinovat. Şi cred că e exagerat. Trebuie să ne privim cum suntem şi să ne implicăm acolo unde putem şi cât putem. Nu mai mult”[3].

articolul apare si in revista ,,Memoria Oltului”, nr. din octombrie 2012


Art[1]  *** Sunt tentat uneori să preiau din povara care apasă asupra tuturor, în „Timpolis”, martie 2002, apud http://www.adevarul.ro/actualitate/tentat-preiau-povara-apasa_0_82192649.html, consultat pe 30  septembrie 2012, ora 21.50.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

Explore posts in the same categories: Anunt, Comunicate de presa

Etichete:

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: