In curs de apariție – Scânteia de la Praga


Scinteia de la Praga

Invadarea Pragăi, Bratislavei și a întregii Cehoslovacii de către trupele armatelor celor cinci țări membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, a produs uimire și a stârnit un val de proteste din partea cancelariilor occidentale, producând totodată o ruptură și în interiorul Blocului Răsăritean. Vocea cea mai puternică a contestatarilor intervenției în forță în Cehoslovacia, o încălcare a dreptului internațional și a suveranității statului cehoslovac, a fost cea a Bucureștilor, Nicolae Ceaușescu avea să condamne ferm acțiunea URSS, Germaniei de Est, Bulgariei, Poloniei și Ungariei, în cadrul unei mari adunări populare ce s-a desfășurat în Piața Palatului din București în dimineața zilei de 21 august 1968 și la care au participat, din proprie inițiativă și din atașament față de politica dusă de liderul comunist român, foarte mulți oameni. Discursul lui Ceaușescu, primit cu entuziasm de către mase, preluat, difuzat și elogiat de presa occidentală, marca pe de o parte punctul cel mai înalt al politicii de independență față de Moscova al regimului comunist de la București, iar pe de altă parte începutul unui regim autoritar, în care cultul personalității, construcțiile megalomanice și ruptura de realitate a liderului erau evidente. Dar august 1968, momentul său de glorie internațională, avea să-l ajute pe secretarul general al Partidului Comunist Român să se mențină în atenția lumii occidentale câțiva ani buni, Nicolae Ceaușescu vizitând Parisul, Londra, iar lideri precum Charles de Gaulle, Nixon sau Ford venind la București.

Cartea de față – Scînteia de la Praga – este o prelucrare a tezei de doctorat a subsemnatului, coordonată de domnul profesor universitar doctor Mihai Retegan și susținută, în mai 2014, la Universitatea din București, cu titlul „Primăvara de la Praga (1968)”. Totodată, Scînteia de la Praga este un omagiu pe care vreau să-l aduc tatălui meu, jurnalistul Dumitru Tinu, de la a cărui naștere se împlinesc, pe 21 octombrie 2015, 75 de ani. Titlul lucrării nu este ales întâmplător, ci se constituie el însuși într-un omagiu adus ziaristului Tinu. Tânăr jurnalist al organului de presă al CC al PCR, „Scânteia”, Dumitru Tinu avea să fie, la doar 28 de ani, martorul, împreună cu colegii săi Romulus Căplescu și Ilie Ciurescu – ale căror mărturii le-am consemnat deopotrivă în teza de doctorat și în cartea de față, ca elemente de absolută noutate –, acelei grozăvii a istoriei contemporane, respectiv intervenția brutală a Moscovei și a acoliților ei în Cehoslovacia.

In curs de apariție la Editura Cetatea de Scaun

Andrei Tinu

Explore posts in the same categories: Cercetare

Etichete: , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: